Screenshot 2025-05-27 094255.png

TERAPIE DE GRUP - 8 SESIUNI ONLINE

Puterea comunității în procesul de vindecare

Terapia de grup prin Metoda Intenției este un proces profund de explorare și integrare a experiențelor dificile sau traumatice, desfășurat într-un cadru restrâns, sigur și susținător.

Metoda Intenției facilitează accesul la dinamici inconștiente și oferă posibilitatea de a lucra cu tipare relaționale, traume și blocaje emoționale, într-un mod blând, dar transformator. Împreună explorăm, creștem și ne eliberăm de greutatea trecutului, pentru a ne elibera astfel, viitorul.

Screenshot 2025-05-27 093405.png

Ce este terapia de grup prin Metoda Intenției și cum funcționează?

Terapia de grup prin Metoda Intenției (constelații ale intenției) se desfășoară într-un cadru sigur și conținător, unde fiecare participant are oportunitatea de a lucra pe o temă personală, ghidat de dinamica grupului și de facilitare terapeutică. Procesul începe prin formularea unei intenții personale, care reflectă o dorință, o provocare emoțională sau un aspect din viață care necesită clarificare și integrare.

Grupul devine un spațiu de susținere și oglindire, în care ceilalți participanți sunt implicați activ în proces, fie prin repezentări în constelații, fie prin prezența lor conștientă cu rol de suport. Pe parcursul sesiunii, fiecare intenție este explorată printr-un proces ghidat, experiențial și profund, care aduce în conștiență tipare inconștiente, blocaje emoționale sau relaționale.

Lucrul se face prin conectarea la senzațiile corporale, emoții, gânduri și imagini interioare, permițând accesarea resurselor necesare pentru vindecare și transformare.

Încheierea fiecărei sesiuni implică integrarea experienței, oferind participanților claritate, eliberare emoțională și direcție pentru pașii următori în procesul lor personal. Puterea grupului sprijină nu doar transformarea individuală, ci și un sentiment autentic de apartenență și susținere reciprocă.

Un clip de prezentare actual al metodei poți găsi aici:

Dacă te regăsești în oricare dintre aceste situații, terapia de grup prin Metoda Intenției poate fi pentru tine, în cazul în care:

Îți dorești să îți îmbunătățești relațiile și să trăiești conexiuni autentice.

Simți că repeți aceleași tipare relaționale și vrei să înțelegi ce le generează și cum le poți transforma.

Ai trecut prin experiențe traumatice sau relații dificile și vrei să procesezi aceste experiențe împreună cu oameni care te înțeleg la un nivel profund.

Vrei să îți îmbunătățești relațiile personale și profesionale, să înveți să stabilești limite sănătoase și să comunici mai autentic și asertiv.

Vrei să îți descoperi puterea interioară, să îți dezvolți încrederea în tine și să îți creezi viața dintr-un loc de claritate și autenticitate.

Cum se desfășoară terapia de grup?

Tematici abordate în cadrul grupului:

  • Lucrul cu experiențele traumatice și mecanismele de protecție

  • Lipsa de încredere în sine și reconectarea la puterea interioară

  • Relația cu familia și moștenirile transgeneraționale

  • Lucrul cu emoțiile dificile (rușine, frică, anxietate, pierdere, furie, neputință etc.)

  • Relația cu banii

  • Relația de cuplu și dinamicile care ai nevoie să fie transformate

  • Relația cu corpul tău și posibile afecțiuni fizice care au (și) cauze psihoemoționale

  • Relația cu copiii (inclusiv probleme de infertilitate)

Formatul întâlnirilor:

  • Grupuri restrânse și închise (nu pot intra persoane noi pe parcurs), de 8 persoane, pentru a menține intimitatea, încrederea și siguranța emoțională

  • Întâlniri o dată la 2 săptămâni, cu durata de 3 ore, pe pacursul a 8 sesiuni

  • Fiecare persoană are ocazia de a-și lucra 2 constelații personale pe temele de interes

  • Prima sesiune include și o parte de introducere în psihologia traumei și Metoda Intenției

Rolul meu ca facilitator:

  • Creez un spațiu sigur, unde fiecare persoană se poate exprima fără teama de a fi judecată

  • Ghidez discuțiile pentru a sprijini reflecția și integrarea emoțională

  • Ajut la identificarea și depășirea blocajelor emoționale

  • Ofer căldură, susținere și acceptare, alături de întrebări care te ghidează să îți găsești propriile răspunsuri

Beneficiile Metodei Intenției

Acces direct la conținuturile inconștiente și la adevărurile interioare

Procesul facilitează conectarea rapidă la emoțiile profunde, tiparele inconștiente și mecanismele care ne influențează viața.

Claritate asupra dinamicilor relaționale

Fiecare persoană care își lucrează constelația poate explora în ce fel dinamicile lor interioare influențează relațiile din viața lor și cum pot să le transforme.

Eliberare emoțională într-un spațiu sigur

Grupul oferă susținere în procesul de exprimare și integrare a emoțiilor blocate sau suprimate.

Integrarea experiențelor adverse sau traumatice

Metoda permite procesarea blândă, dar profundă, a rănilor din trecut, într-un ritm natural și cu grijă față de propria ființă, iar schimbările sunt sustenabile și se întâmplă organic, firesc.

Întrebări?

Ești pregătit(ă) să faci parte dintr-o comunitate care susține și transformă?
Înscrie-te pe lista de așteptare.